Durata de livrare: 2-3 zile lucrătoare
În Orașul Florilor, toată lumea grădinărește: la fereastră, pe terasă, pe acoperișuri, în grădina de legume… peste tot există atâtea feluri în care poți face să crească plante bune de mâncat și plăcute la privire!
În Orașul Florilor, toată lumea gătește: iată douăsprezece rețete dulci și sărate cu care să te răsfeți de-a lungul anului, respectând anotimpurile proprii fiecărei recolte, fie ea mică sau mare.
„Un an în Orașul Florilor” este semnată de Felicita Sala, ilustratoare italiană, și este o carte de rețete care pot fi realizate împreună cu copiii. Toate sunt bazate pe fructe și legume ușor de cultivat, la oraș sau la țară. Nimic exotic, nimic extra-sezon. Cuvântul de ordine este respectul pentru anotimpuri! Copiii pot urmări ciclul de viață al fiecărei plante sau legume: cum răsare, cum crește și se dezvoltă, momentul potrivit pentru a fi culeasă și folosită în bucătărie.
Deopotrivă carte de bucate și mini-manual de grădinărit, „Un an în Orașul Florilor” este o lectură care celebrează plăcerea de a ne întâlni și bucuria de a împărți o masă unii cu alții. Deloc de subestimat satisfacția pe care o oferă cultivarea acestor „minuni comestibile” în jurul casei noastre sau pe balcon!
Felicita Sala a publicat peste 20 de cărți pentru copii. În 2020, a câștigat Premiul Andersen pentru cea mai bună ilustratoare din Italia. În 2023 a câștigat medalia de aur oferită de Societatea Ilustratorilor din New York. Mai multe despre Felicita Sala aici: https://cargocollective.com/felicitasala.
Editura: Frontiera
Autor: Felicita Sala
Ilustrator: Felicita Sala
Varsta: +5 ani, +7 ani
Nr pagini: 48
Dimensiuni: 22 x 29 cm
Traducator: Anca-Maria Pănoiu