Al treilea volum de bandă desenată cu simpaticii prieteni Puiu și Vulpoi.
Durata de livrare: 2-3 zile lucrătoare
Puiu și Vulpoi sunt doi prieteni cât se poate de diferiți: unul agitat, celălalt liniștit; unul cu idei trăznite și uneori periculoase, celălalt mai realist și practic. Și totuși, se înțeleg de fiecare dată!
În acest al treilea volum din seria de bandă desenată PUIU ȘI VULPOI, cei doi prieteni ne surprind în noi situații comice, ba chiar de multe ori absurde. Cele trei povestiri din carte se numesc Azi dorm la tine, Ciocanul și Surpriza.
Puiu decide să doarmă peste noapte acasă la Vulpoi, dar se teme de canguri, deși Vulpoi jură că vulpile nu țin canguri în casă. În cele din urmă, Puiu adoarme, dar scena finală aduce o răsturnare de situație la care nici măcar Vulpoi nu s-ar fi așteptat.
În altă zi, Puiu își caută ciocanul pierdut așa cum copiii își caută animalul de pluș. Înțelegem astfel de ce, în volumul doi al seriei, Puiu nu putea să prindă răsăritul de soare fără să aibă la el… ciocanul.
În sfârșit, Vulpoi organizează o petrecere surpriză pentru Puiu, care își dorea de mult așa ceva. Totuși, Puiu are o surpriză și mai mare pentru Vulpoi decât petrecerea surpriză pe care tocmai a comandat-o.
Editura : Frontiera
Autor: Sergio Ruzzier
Traducator: Ileana Achim
Nr pagini: 48
Varsta: +5 ani, +7 ani
Dimensiuni: 19 x 22,5