Parenting pozitiv

42,00 Lei
Ai ajuns la capătul răbdării: copilul tău refuză pentru a zecea oară să facă ce îi spui, te simți neputincios în fața acceselor de furie, pierzi controlul și te copleșesc gândurile negre. Ei bine, poate a venit timpul să privești lucrurile altfel. Copiii nu sunt adulți mici: prichindelul tău de trei ani nu este în stare să se poarte înadins ca un tiran fără scrupule, la fel cum nici bebelușul de câteva luni nu poate elabora strategiile unui manipulator viclean. Poate că el doar încearcă să îți spună ceva și încă nu știe cum. Are nevoie de ajutorul tău.
Copiii noștri ne-au fost încredințați ca să îi pregătim, cu iubire, pentru lumea plină de provocări care îi așteaptă. Ca să le facem față împreună, Rebecca Eanes ne recomandă parentingul pozitiv: o metodă alternativă de educare a copiilor bazată pe atașament, respect reciproc, atitudine proactivă, empatie și disciplină pozitivă. Convinsă că problemele vieții nu se rezolvă prin pedepse și că lipsa lor nu este totuna cu lipsa disciplinei, autoarea ne îndeamnă să ne apropiem sufletește de copiii noștri, fără teamă, și ne propune soluții simple cu ajutorul cărora putem ajunge la armonie în viața de familie.

REBECCA EANES este creatoarea site-ului positive-parents.org și a comunității Positive Parenting: Toddlers and Beyond, pe Facebook. Pagina crește săptămânal cu mii de membri dornici să descopere binefacerile unei altfel de educații, în care cultivarea simțului răspunderii și căutarea soluțiilor împreună cu copilul dau rezultate mai bune decât pedepsele, exemplul autodisciplinei funcționează mai bine decât privațiunile și iubirea oferită necondiționat rezolvă mai multe probleme decât distanțarea de copilul care tocmai a greșit.
Autoare a mai multe bestselleruri despre parentingul pozitiv, Rebecca Eanes nu se consideră o expertă, ci o mesageră. Scrie cu căldură și afecțiune, ca de la părinte la părinte, direct din tranșeele maternității. Cândva a avut curajul de a face o schimbare profundă: trecerea de la metodele tradiționale de creștere a copiilor la parentingul pozitiv. În prezent, după opt ani de studiu independent și experiențe care i-au modelat percepțiile, este fericită să își îndrume cititorii pe calea bucuriei și a iubirii – pe cât de imperfectă, pe atât de luminoasă.
In stoc

Durata de livrare: 2-3 zile lucrătoare

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9786064401144 Ai nevoie de ajutor? 0745363436 / 0723906722
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Editura: Curtea Veche

Autor: Rebecca Eanes

Nr pagini: 224

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti L - V 9.00 - 17.00

0745363436 0723906722 office@cartemma.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!