Nu există părinte perfect

-14%
35,00 Lei 30,00 Lei

Cartea aceasta le este atât de necesară tuturor adulţilor din România! Purtăm, majoritatea, un bagaj greu de neiubire, regrete şi singurătate. Asta se vede foarte uşor în discuţiile despre absolut orice, dar mai ales în cele despre cum ne creştem copiii, care sunt întotdeauna foarte aprinse. De ce ne provoacă acest subiect atât de multe emoţii? Pentru că inconştientul nostru ascunde multe răni vechi, pentru că povestea noastră, a copilăriei şi a tinereţii noastre, începe să iasă la lumină când devenim părinţi.

E greu, uneori chiar imposibil, să fii părinte. Cu toţii ne dorim să ne purtăm cu copiii noştri doar cu blândeţe şi iubire, dar, din păcate, viaţa ne arată că nu suntem capabili de asta. Cartea Nu există părinte perfect ne arată cu empatie şi fără să inducă sentimente de vină de ce ne înfuriem, de ce strigăm, de ce ne lovim şi ne pedepsim copiii.

Autoarea cărţii, Isabelle Filliozat, binecunoscută psihoterapeută şi autoare franceză, oferă şi multe soluţii practice pentru a ne înţelege, a ne accepta şi a ne ierta. Ca să reuşim să ne găsim libertatea de a fi nu părintele perfect, ci părintele cald şi blând care putem fi.

In stoc

Durata de livrare: 2-3 zile lucrătoare

Limita stoc
Adauga in cos
Cod Produs: 9789733410331 Ai nevoie de ajutor? 0745363436
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)

Editura: Univers

Colecție: Educație cu blândețe

Autor: Isabelle Filliozat

Copertă: necartonată

ISBN: 9789733410331

Nr pagini: 345

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Suport clienti L - V 9.00 - 17.00

0745363436 office@cartemma.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!