Durata de livrare: 2-3 zile lucrătoare
Este o zi frumoasă, așa că domnul Pleașcă pornește la o plimbare cu mașina. Dar îi ies în cale copiii, iepurele, motanul, câinele, porcul, oile, găinile, vițelul și capra. Cu toții sunt dornici să-l însoțească. Nu după mult timp, vremea se schimbă și începe să plouă. Roțile nu mai pot înainta pe pământul noroios, iar mașina se împotmolește de tot. Vrând-nevrând, toți trebuie să coboare și să-i dea o mână de ajutor domnului Pleașcă. Vor reuși, oare, să scoată mașina din noroi și să ajungă înapoi acasă?
„Încet, încet, drumul s-a prefăcut în noroi, iar roțile au început să se învârtă în gol. Domnul Pleașcă s-a uitat la dealul din fața lor.
– Cineva trebuie să coboare și să împingă, a spus.
– Eu nu, a spus capra. Sunt prea bătrână.
– Nici eu, a spus vițelul. Sunt prea tânăr.
– Nici noi, au spus găinile. Noi n-avem cum împinge.
– Nici eu, a spus oaia. Dacă răcesc?
– Nici eu, a spus purcelul. Mi-a intrat un os în copită.
– Nici eu, a spus cățelul. Da’ pot să conduc, dacă vrei.
– Nici eu, a spus motanul. Mi se murdărește blana.
– Nici eu, a spus iepurașul. Nu mă simt prea bine.
– Nici eu, a spus fetița. El e mai puternic.
– Nici eu, a spus băiețelul. Ea e mai mare.”
„Există o concepție greșită conform căreia cărțile ilustrate pentru copii ar trebui să fie încărcate de culoare și elemente decorative pe fiecare pagină. Este ca și cum ai spune că o piesă muzicală de succes ar trebui să abunde de note puternice. Îmbinarea sunetelor într-o compoziție armonioasă care se dezvoltă gradual este ceea ce face muzica interesantă.” John Burningham
Editura: Portocala albastra
Autor: JOHN BURNINGHAM
Ilustrator:
Vârstă: 4 ani+
Dimensiuni: 250 x 250 mm
Nr pagini: 32
Copertă: cartonată