Durata de livrare: 2-3 zile lucrătoare
Ca poet, Tatarski e doar un ratat. Însă odată devenit copywriter la una dintre cele mai mari agenții de publicitate din Moscova, câștigă două mii de dolari în zece minute – și asta înainte de a-și face efectul cocaina. Dar, gonind printr-o lume suprarealistă populată de mercenari din PR, mașini germane, afaceri pe sub mână, budism Zen, ciuperci halucinogene și înalți funcționari publici creați pe computer, începe să bănuiască adevărul îngrijorător din spatele tuturor acestora – sugerat de vocea lipsită de trup a lui Che Guevara.
Recunoscut drept unul dintre cei mai spectaculoşi scriitori ruşi contemporani, Viktor Pelevin s-a născut la Moscova în 1962. S-a înscris la Institutul Energetic din Moscova pentru a nu fi obligat să plece în armată, urmând totodată şi cursuri de scriere creativă la Institutul de Literatură „Maxim Gorki“. A lucrat o perioadă într-o agenţie de publicitate, precum şi în redacţia revistei Nauka i relighiia.
Printre cei care i-au influenţat literatura, Pelevin îi enumeră pe Mihail Bulgakov, Franz Kafka şi William S. Burroughs. Prima sa povestire a fost publicată in 1989, iar odată cu Omon Ra (1991) şi Jîzni nasekomîh (1993), a devenit cunoscut în toată lumea, la vremea respectivă fiind considerat de revista The New Yorker unul dintre cei mai talentaţi autori europeni sub treizeci şi cinci de ani. Au urmat alte romane, volume de povestiri şi eseuri, traduse cu succes în întreaga lume. Pelevin s-a impus ca unul dintre cei mai inovatori scriitori ruşi contemporani, datorită capacităţii sale de a inventa jocuri nesfârşite în care miturile naţionale şi cultura pop se întrepătrund în cea mai autentică manieră postmodernă.
Editura: Curtea Veche
Autor: VIKTOR PELEVIN
Ilustrator:
Vârstă: 14 ani+
Dimensiuni: 200 x 130 mm
Nr pagini: 284
Copertă: necartonată