Adio, MOG

19,00 Lei
Mog continuă să vegheze asupra familiei Thomas – toţi sunt foarte triști și îi duc dorul. Așa că Mog se întreabă cum se vor descurca fără ea. O vreme nu se întâmplă nimic… apoi brusc, într-o zi, Mog observă un pui de pisică în casă. Pisoiului îi e frică de orice, iar lui Mog i se pare că e tare prost.
Dar apoi își dă seama că pisoiul cel speriat nu știe să se joace și are nevoie doar de „puţin ajutor". Așa că îl împinge în braţele lui Debbie, unde acesta descoperă că se simte foarte bine și că îi place să fie mângâiat și gâdilat.
Mulţumită, Mog zboară sus de tot, până la soare…

Judith Kerr este autoarea şi ilustratoarea îndrăgitelor cărţi pentru copii din seria Mog şi Tigrul care a venit la ceai. A mai scris trei romane inspirate din propria copilărie, printre care When Hitler Stole Pink Rabbit. Cărţile ei pentru copii s-au vândut în peste 5 milioane de exemplare şi au devenit clasice.
De aceeași autoare, în colecţia PanDA au apărut: Mog, pisica uitucă, Mog și bebelușul, Mog și Iepurilă, Mog și vulpile, Mog la veterinar, Crăciunul lui Mog, Tigrul care a venit la ceai, Mog în întuneric, Mog învaţă alfabetul.
In stoc

Durata de livrare: 2-3 zile lucrătoare

Limita stoc
- +
Adauga in cos
Cod Produs: 9786069781463 Ai nevoie de ajutor? 0745363436
Adauga la Wishlist Cere informatii
  • Descriere
  • Caracteristici
  • Review-uri (0)
Mog continuă să vegheze asupra familiei Thomas – toţi sunt foarte triști și îi duc dorul. Așa că Mog se întreabă cum se vor descurca fără ea. O vreme nu se întâmplă nimic… apoi brusc, într-o zi, Mog observă un pui de pisică în casă. Pisoiului îi e frică de orice, iar lui Mog i se pare că e tare prost.
Dar apoi își dă seama că pisoiul cel speriat nu știe să se joace și are nevoie doar de „puţin ajutor". Așa că îl împinge în braţele lui Debbie, unde acesta descoperă că se simte foarte bine și că îi place să fie mângâiat și gâdilat.
Mulţumită, Mog zboară sus de tot, până la soare…

Judith Kerr este autoarea şi ilustratoarea îndrăgitelor cărţi pentru copii din seria Mog şi Tigrul care a venit la ceai. A mai scris trei romane inspirate din propria copilărie, printre care When Hitler Stole Pink Rabbit. Cărţile ei pentru copii s-au vândut în peste 5 milioane de exemplare şi au devenit clasice.
De aceeași autoare, în colecţia PanDA au apărut: Mog, pisica uitucă, Mog și bebelușul, Mog și Iepurilă, Mog și vulpile, Mog la veterinar, Crăciunul lui Mog, Tigrul care a venit la ceai, Mog în întuneric, Mog învaţă alfabetul.

Editura: Pandora M

Colecție: Mog

Autor: Judith Kerr

Ilustrator: Judith Kerr

Vârstă: 2 ani+

Dimensiuni: 220 x 280 mm

Nr pagini: 32

Copertă: necartonata

Scrie un review


Suport clienti L - V 9.00 - 17.00

0745363436 office@cartemma.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat in wishlist!

A fost sters din wishlist!