Mominii si palaria magica

Cine nu și-ar dori o pălărie magică? Dacă pui lucruri în ea, acestea se transformă în ceva neașteptat și foarte interesant — adică un nou prilej de joacă pentru momini. Dar povestea îndrăznește să meargă mai departe de o simplă istorisire a unei întâmplări amuzante din Valea Mominilor.

Când Momi se ascunde în pălărie, se trezește transformat într-un animăluț caraghios și nu-l mai recunoaște nimeni în afară de Momimama, care rezolvă (ca orice mamă) problemele apărute. Cu puterea iubirii, desface vraja. Momi a învățat pe pielea lui că lucrurile neobișnuite și (prea) atractive poate că nu sunt ceea ce par la prima vedere.

După o noapte furtunoasă, Valea Mominilor se trezi scăldată în lumina unei dimineți radioase. O adiere caldă și blândă dansa pe dealuri și, de jur împrejur, orizontul era azuriu. La apus se vedea marea, la răsărit râul șerpuind printre Munții Singuratici, iar la miazăzi se ridica fum din coșul momicasei, unde Momimama făcea cafea pentru micul-dejun.

Momi și prietenii lui hoinăreau deja pe-afară. Plecaseră să cerceteze valea, căci nu se știe niciodată ce poți găsi după o furtună strașnică. Smiorc căuta lucruri care sclipeau și luceau, iar Domnița Fandosica dintr-acelea care să o facă și mai frumoasă. Unchiașul Puftabac nu căuta ceva anume, căci nu îi trebuiau alte lucruri decât iubita lui muzicuță.

Momi căuta pe plajă. Nu știa ce voia să găsească. Știa doar că își dorea să fie ceva deosebit. Abia când zări o pălărie înaltă, Momi pricepu că exact așa ceva căuta!

— Ce frumoasă e! zise el. Sigur o vrea tata!

— Stai! zise Puftabac, atingând cu grijă pălăria. Nu pare o pălărie obișnuită. Eu zic s-o lăsăm aici.

Dar nimeni nu-l ascultă pe Puftabac.