Superputerile ei au fost iubirea nemăsurată pentru copii, dorința de a-i amuza și de a-i vedea crescând fericiti și capacitatea neobosită de a inventa povești. Datorită lor s-au născut aventurile faimoasei Pippi Șosețica. În ciuda criticilor primite din partea părinților din vremea aceea, scriitoarea a continuat să scrie povești fantastice pentru copii care sunt citite și astăzi în toată lumea.